Studii de caz

Noua remorcă basculantă Mantella, cu durată lungă de viață, este proiectată să reziste în timp și să economisească costuri

octombrie 28, 2020 6 min read

Un autocamion Fire Fox roșu aprins, fabricat din placă de oțel Hardox 500 Tuf, traversând un pod

Detalii caz

Tară Italia
Firmă Mantella
Industrie Producători de remorci și caroserii
Brand program Hardox® In My Body

Semiremorca OEM Mantella a propulsat construcția de remorci în stratosferă cu noul oțel Hardox®, oțelul Hardox® 500 Tuf. Firma a implementat solutii tehnice majore în proiectare cu oțelurile de înaltă rezistență produse de SSAB. Astfel a revoluționat designul basculantei inovatoare Stratosphere și a constatat o creștere vertiginoasă a beneficiilor.

O greutate cu 510 kilograme mai mică în șasiul și caroseria remorcii basculante

Reducerea combinată a greutății prin utilizarea oțelului Hardox® 500 Tuf în caroserie și Strenx® 960 Plus în șasiu este de 510 kg (1124 lbs) față de designul anterior. Per total, aceasta se traduce printr-o sarcină utilă crescută cu 510 kg (1124 lbs) la fiecare cursă. Iar capacitatea mai mare de încărcare este ceea ce, practic, caută fiecare client. Noul design al remorcii a câștigat Premiul internațional pentru oțel suedez 2018.

Basculanta Mantella este mai ușoară cu 500 kg (1102 lbs) decât un design convențional Corpul în formă de U din Hardox® 500 Tuf cântărește cu 365 kg (805 lbs) mai puțin, iar șasiul din Strenx® 960 este mai ușor cu 145 kg (320 lbs). Curburile orizontale măresc rigiditatea caroseriei, împiedicând încovoierea la basculare.

O Stratosphere roșie, fabricată din Hardox 500 Tuf rezistent la abraziune, descărcând materiale.

Detalii caz

Tară Italia
Firmă Mantella
Industrie Producători de remorci și caroserii
Brand program Hardox® In My Body

Greutatea redusă îmbunătățește sustenabilitatea semiremorcilor

Mantella S.r.l. este o afacere de familie cu sediul în Lamezia Terme, în sudul Italiei. Compania și-a stabilit obiective ambițioase pentru a proiecta semiremorci mai puternice și mai ușoare, care vor suporta sarcini utile mai mari, reducând în același timp consumul de combustibil și emisiile de CO2 . Reducerea emisiilor este importantă deoarece transportul rutier reprezintă 17,5 % din emisiile totale de gaze din Europa, conform Agenției Europene de Mediu. Până în 2050 aceste emisii vor trebui să fie cu cel puțin 60 % mai mici decât în 1990 și să fie decisiv pe drumul spre zero.

„Reducerea consumului de combustibil și a emisiilor de CO2 pe tonă-kilometru contribuie la o lume mai sustenabilă. „Pentru a dezvolta cu succes această remorcă ușoară a fost implicată întreaga companie - ingineri de proiectare, producție, management și achizitori. Remorcile Stratosphere profită de toate avantajele pe care le pot obține de la oțelul de înaltă rezistență Hardox® 500 Tuf de la SSAB. Suntem, desigur, în procesul de implementare a unor soluții constructive mai rezistente și mai ușoare și la celelalte serii de remorci ale noastre”, spune Gregorio Mantella, plant director la Mantella S.r.l.

Prim-plan al unei remorci basculante Stratosphere roșii cu sigla Hardox In My Body

Hardox® 500 Tuf economisește 365 kg (805 lbs.) în greutate

Remorcile Stratosphere de la Mantella au caroserii de basculantă cu durată lungă de viață fabricate din placă de uzură Hardox® 500 Tuf - un oțel neegalat pe piață. Acest nou grad de oțel Hardox® este oțelul ideal pentru benele basculante și asigură o durată de viață mai lungă, având aceeași duritate ca oțelul Hardox®450 utilizat anterior.

Datorită rezistenței mai mari la uzură a oțelului Hardox® 500 Tuf, Mantella poate reduce grosimea plăcii cu 1 mm (0,039"). Astfel se economisesc în medie 365 kg (805 lbs) din greutatea caroseriei.

Reducerea grosimii este posibilă datorită durității crescute în combinație cu o tenacitate ridicată și rezistența la deformare specifice oțelului Hardox® 500 Tuf. Chiar și după mulți ani de utilizare, acest oțel pentru remorca basculantă va fi suficient de gros pentru a nu compromite integritatea suprastructurii.

Hardox® 500 Tuf combină cele mai bune proprietăți ale claselor de oțeluri de uzură Hardox® 450 și Hardox® 500. De asemenea, are un interval de duritate neobișnuit de îngust, de 475 - 505 HBW. Durata sa de viață relativă poate fi cu 30-50 % mai mare în comparație cu Hardox® 450. Tenacitatea ridicată asigură o rezistență excelentă împotriva deformării plastice și fisurării când oțelul este lovit de obiecte ascuțite și grele. Hardox® 500 Tuf are o rezistență la impact garantată de 27 J la 20°C (20 ft-lb la 4°F) și pentru o placă de 20 mm (0,79") o valoare tipică de 45 J la 40°C (20 ft-lb la 4°F).

Basculantă Fox de culoare roșu deschis, fabricată din plăci de uzură Hardox, descărcând rocă abrazivă

Suprastructură pentru remorcă durabilă, proiectată pentru rigiditate

La utilizarea unui material mai subțire, caroseria semiremorcii trebuie să fie proiectată astfel încât să asigure rigiditatea și stabilitatea generală. Atunci când ridicați o suprastructură complet încărcată cu un cilindru hidraulic montat în față, caroseria este foarte solicitată. Dacă nu este proiectată corect, poate cauza o încovoiere bruscă a părților laterale.

Pentru a contracara acest lucru, Mantella a încorporat o serie de modificări ale designului remorcii, cum ar fi adăugarea de curburi orizontale în panourile laterale. Acest lucru conferă rigiditatea necesară întregii caroserii. Montarea cilindrului hidraulic, barele superioare, șasiul posterior și pivoții basculanți au fost, de asemenea, reproiectate pentru un plus de rigiditate la torsiune.

Un nou design al remorcii pentru productivitate și performanțe mai mari

Pe lângă utilizarea oțelului Hardox® 500 Tuf, Mantella a depășit convențiile când a decis să producă lonjeroanele șasiului prin îndoirea avansată a unei singure fâșii plate din Strenx® 960 în loc de sudare.

Noul șasiu al remorcii din seria Stratosphere cântărește la fel cu unul din aluminiu și prezintă toate avantajele de durabilitate, rezistență la oboseală și prelucrare ale oțelului. Mantella nu oferă acum doar un șasiu de autobasculantă mai ușor cu 145 kg (320 lbs). De asemenea, dispune de proprietăți mecanice superioare și de un comportament îmbunătățit în mers.

„Utilizatorii finali ai remorcii Stratosphere 3.0 constată că, la aceeași greutate ca modelele anterioare pot obține o sarcină utilă mai mare, o stabilitate mai mare pe șosea la sarcină maximă și o reducere semnificativă a consumului de combustibil și de anvelope”, spune Mantella.

O privire asupra caroseriei roșii a remorcii basculante. Are o durabilitate și o rezistență la oboseală ridicate datorită plăcii din oțel Hardox 500 Tuf
infograf rezultate economisire

Economii ale oțelului și designului inovatoare pentru remorci

  • O remorcă basculantă Stratosphere are o greutate mai mică cu 365 kg (805 lbs.) și un șasiu mai ușor cu 145 kg (320 lbs.), permițând o sarcină suplimentară de 510 kg (1124 lbs) la fiecare cursă.
  • Poate economisi 12 000 de litri (3170 galoane) de combustibil și 30 de tone (60 000 lbs.) de CO2 pe parcursul a 12 ani de funcționare (120 000 km/an, 75 % sarcină maximă, 47 l/100 km- 25 l/100 km).
  • Vehiculul poate câștiga în plus de 0,07 € la fiecare km, sau 8400 € pe an și se plătește singur în 4-5 ani (Raport COMPETE, Comisia Europeană).

 

Aceasta înseamnă pentru noi „EcoUpgraded”.

Determinarea gradului de uzură cu Hardox® WearCalc

Cu ajutorul unui software ca WearCalc de la SSAB puteți calcula rata de uzură deja înainte de a produce bena basculantă. Culorile diferite din imagine indică solicitările provocate de uzura prin alunecare după descărcarea autobasculantei. Datele rezultate din calcule vor oferi producătorului recomandări pentru alegerea și actualizarea optimă a materialelor și pentru proiectarea uzurii.

O basculantă multicoloră care prezintă diferite niveluri de tensiune ca urmare a uzurii prin alunecare în interiorul caroseriei

Clienții din întreaga lume folosesc oțelul Hardox® 500 Tuf în basculante

autobasculantă

Hardox® 500 Tuf în autobasculante de la Thompsons, Regatul Unit

„Rezistența ridicată la abraziune a oțelului Hardox 500 Tuf ne permite să utilizăm o placă mai subțire și să menținem aceeași durată de viață excelentă”

Durata de viață a basculantelor Zetterberg a crescut cu 40 %

„De când am trecut la oțelul superior Hardox 500 Tuf rezistent la uzură, am crescut durata de viață a basculantelor noastre cu cel puțin 40 %.”

autobasculantă